...amurg...inevitabil,viata ajunge si in statia asta,iar de aici iti continui calatoria pe acelasi drum cu sens unic...numai ca drumul e mai scurt si totul e mai previzibil.poate prea previzibil pentru unii,prea tern,dimensiunile universului se reduc,poarta catre lume se ingusteaza...
vorbesc raportandu-ma la franturile de existenta pe care am reusit sa le fur prin ochii unor batranei;acei batranei institutionalizati,care,prin dumnezeu stie ce joc al sortii au ajuns sa isi traiasca ultimele zile nu alaturi de nepoti,de cei carora le-au dat viata,ci intre patru peretii ai camerei,intre mirosul de tamaie ce se raspandeste din mica capela si,intre parcul cu leagane in care sa-si cearna aducerile aminte...intr-un univers prea stramt,prea monoton.
si lesne devin prazi ale indiferentei si in prima instanta asta iti si ofera.par a se indoi ca ai putea sa le indulcesti macar un pic amarul...am trait senzatia asta de cum i-am vazut pentru prima data.
toti(voluntari ai eudivers) eram inarmati cu dorinta de a le oferi un moment de bucurie in marele ceas al deznadejdii.pregatiti cu 2 momente muzicale(chitara si nai),unul coregrafic si unul dramatic,cu platouri de prajituri,fructe si sticle de suc ne-am infatisat la azilul de batrani de pe mircea voda.
i-am bucurat,iar cel mai elocvent exemplu in acest sens a fost descretirea fruntilor impovarate,zambetul de pe buze si lumina din ochi incununate de rugamintea de a reveni.
actiunea este la cel de a-l doilea an,iar cat ne va sta in putinta ii vom da curs si pe viitor...
as fi putut scrie mai mult,mai concret,dar nu stiu si daca as fi spus mai mult,poate pentru ca batranetea are orgoliul ei si intr-un mod tacit iti impune o anumita cenzura,poate pentru ca "incepe ca toamna.cu melancolii,cu umbre care se lungesc,cu reverii si doruri care se lungesc" si care,mai presus de toate,cer liniste...
